Adevaruri nerecunoscute oficial: Structura sistemului politic romanesc din 1990 pana in prezent

Scurt istoric:

La 27 decembrie 1989, CFSN a decretat abolirea PCR și convocarea alegerilor parlamentare libere.
La scurt timp după aceea, două dintre cele mai importante partide interbelice, Partidul Național Țărănesc (PNȚ) și Partidul Național Liberal (PNL), au fost reînregistrate oficial.
Initial, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează.
Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic.
Unii membrii, ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Liiceanu și Doina Cornea au demisionat înainte ca FSN să se transforme în partid.
La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.
Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR.
Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit "forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara".
Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase. Cu toate acestea, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare.
Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.
Încă o demonstrație împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere a fost reprimată sângeros în cea de-a treia mineriadă.
În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin.
Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman.
Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice.
După convenția FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales președinte al partidului iar opozanții acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formațiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD).
La alegerile legislative din 1992 FSN s-a situat pe poziția a III-a, obținând 10,19% din voturile pentru Camera Deputaților. La 11 mai 1993 FSN și-a schimbat numele în Partidul Democrat.
Personalitatile politice: Ion Iliescu, președinte al României (1989-1992); Petre Roman, premier (1989-1991); Alexandru Bârlădeanu, președinte al Senatului (1990-1992) Dan Marțian, președinte al Camerei Deputaților (1990-1992) ; Victor Stănculescu, ministru al Apărării (1990-1991) Theodor Stolojan, ministru de Finanțe (1990-1991) Ion Aurel Stoica, vicepremier (1990-1992); Traian Băsescu, ministru al Transporturilor (1991-1992) Sergiu Nicolaescu, senator (1990-1992)

Frontul Salvarii Nationale:

6 februarie 1990: s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvării Naționale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mișcare populară.
În aprilie 1990 a avut loc prima Conferință Națională a FSN, care l-a ales în funcția de președinte pe Ion Iliescu.
Deși a câștigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de așezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moțiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democrației moderne europene”.
Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferențele de viziune au determinat divizarea FSN. Susținătorii moțiunii „Viitorul - Azi” au câștigat în urma votului iar Petre Roman a devenit președintele FSN.
Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins și a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale.
La prima Conferință Națională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susținerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidențiale. Susținătorii moțiunii „Viitorul- Azi”, deși au reușit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992.
Ulterior, FSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD).

Partidul Social Democrat:

Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) a rezultat prin desprinderea de FSN, în martie 1992, a unei aripi majoritare, grupate în jurul lui Ion Iliescu.
În iulie 1993, FDSN a absorbit, prin fuziune, Partidul Republican, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic Român și a devenit Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
În 1994, PDSR a absorbit prin fuziune Partidul Solidarității Sociale (PSS), înființat de Miron Mitrea cu un an înainte.
În iulie 1999, PDSR a asimilat Partidul Protecției Sociale (PPS).
În august 1999, PDSR a asimilat Partidul Național al Automobiliștilor.
La data de 16 iunie 2001, PDSR a fuzionat, prin absorbție, cu Partidul Social-Democrat Român (PSDR), devenind Partidul Social Democrat PSD.
În iulie 2003, PSD a asimilat Partidul Socialist al Muncii (PSM), înființat de Ilie Verdeț și Partidul Socialist al Renașterii Naționale (PSRN), formațiune desprinsă din PRM și condusă de Ion Radu, fost viceprimar al Bucureștiului.
Partide desprinse din PSD: 1997 - Alianța pentru România (ApR) 2010 - Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR)

Partidul Democrat:

Partidul Democrat a luat ființă în anul 1993.
Convenția Națională Extraordinară din 28 - 29 mai 1993 de la Constanța a fostului FSN a aprobat noul statut. Sigla Partidului Democrat a rămas trandafirul, sub care a fost plasată prescurtarea PD, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțurile rotunjite.
În 1996, Partidul Democrat a fost primit ca membru cu drepturi depline în Internaționala Socialistă, organizație din care s-a retras în 2005.
Un an mai târziu, PD a devenit membru al Partidului Popular European.
Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvării Naționale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unității Social Democrate, al Frontului Democrat Român și al Partidului Alianța pentru România, partide cu care P.D. a fuzionat prin absorbție.
La 27 septembrie 1995, s-a constituit Uniunea Social Democrată, alianța electorală a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român al lui Sergiu Cunescu.
Alegerile locale din mai 1996 au indicat o creștere a popularității partidelor aflate în opoziție față de PDSR-ul lui Ion Iliescu.
În septembrie 1996, USD și CDR semnează protocolul de susținere reciprocă în turul doi al alegerilor prezidențiale și de alianța la guvernare.
USD a obținut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. Partidul Democrat a trimis în Parlament 42 deputați și 21 senatori. Candidatul USD la Președinția României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul trei.
USD a susținut candidatul CDR, care era plasat pe locul doi. Grație sprijinului PD, Emil Constantinescu a devenit președintele României.
PD intra la guvernare alături de CDR, UDMR și PSDR, deținând, proporțional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale.
La 28 ianuarie 1998, Președintele României anunța demisia miniștrilor PD. În fața atitudinii categorice a conducerii CDR în a-l menține pe Victor Ciorbea în fruntea Guvernului, Biroul Permanent Național al PD primește la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci - C.C.N.) de a acționa pentru o nouă coaliție de guvernare.
La 29 martie 1998, PD inițiază o moțiune de cenzură care, mai înainte de a fi depusă, determină demisia lui Victor Ciorbea din funcția de prim-ministru.
Partidul Democrat reintră în Guvern în 17 aprilie 1998, alături de UDMR și PSDR
Alegerile locale și generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat în cea mai mare pierdere de imagine, partidul reușește un 8% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru președinție.
Partidul Democrat trece în opoziție. Petre Roman inițiază demersurile pentru « Alternativa 2004 », alianța electorală PD – PNL –ApR.
Victoria în alegerile pentru primăria capitalei îl legitima pe Traian Băsescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat.
În perioada septembrie 2001 – aprilie 2002, o serie dintre filialele județene ale ApR, opunându-se fuziunii cu PNL, inițiată de conducerea ApR, fuzionează cu filialele județene ale Partidului Democrat.
Consiliul Național de Coordonare a hotărât la 26 septembrie 2003 realizarea alianței politice “Dreptate și Adevăr PNL–PD”.
La alegerile din 1996, a candidat împreună cu Partidul Social Democrat Român (Sergiu Cunescu) sub sigla USD și s-a plasat pe locul al treilea, cu 12,93% din voturile pentru Camera Deputaților.
La alegerile din 2000, Partidul Democrat a obținut 8,5% din voturi și a trecut în opoziție.
La alegerile din 2004, Partidul Democrat, aflat în Alianța D.A. a obținut 31% din voturi și a format Guvernul Tăriceanu. Acest guvern a fost format din cele PD, PNL, UDMR și PUR, ultimul părăsind alianța PSD-PUR.

Partidul National Taranesc Crestin Democrat:

În decembrie 1989, Corneliu Coposu a înființat Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat ca succesor al Partidului Național Țărănesc din perioada interbelică.
Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaționala Creștin Democrată, însa a implicat și schimbarea radicală a programului partidului.
După guvernarea 1996-2000, aspru criticată, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, principalul exponent al Convenției Democrate Române, nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral.
La alegerile din 2000, partidul a optat să candideze într-o coaliție, al cărui prag electoral a fost prea mare pentru a putea fi atins. Partidul nu a mai intrat în Parlament și a continuat să fie marcat de lupte între diverse facțiuni și diverși lideri.
În martie 2005, partidul a fuzionat cu Uniunea pentru Reconstrucția Romaniei (URR) și și-a schimbat denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat.
În septembrie 2006, a revenit la vechiul nume - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.
La data de 21 ianuarie 2007, în funcția de președinte a fost ales omul de afaceri Marian Miluț, care a devenit membru al partidului în anul 2005.
El a fost urmat de Aurelian Pavelescu.
În 2011, un congres ținut în luna iunie l-a ales ca președinte pe Victor Ciorbea.
În septembrie, facțiunea condusă de Vasile Lupu și Aurelian Pavelescu a organizat un nou congres extraordinar al PNȚCD, contestat de către Victor Ciorbea.
În cele din urmă, au rămas doi pretendenți pentru titlul de președinte - Pavelescu și Ciorbea. Cel dintâi a primit recunoașterea tuturor formațiunilor ca lider al partidului, în vreme ce Victor Ciorbea a părăsit partidul, aderând la Partidul Național Liberal.
În anul 2012, PNȚCD a semnat o alianța electorală cu Partidul Democrat Liberal și Forța Civică, constituind Alianța România Dreaptă. În cadrul alianței, PNȚCD a redevenit partid parlamentar, obținând un loc de deputat (Ion Mihăilă) și unul de senator (Valeriu Todirașcu), ambele la București.
În urma congresului din 20 aprilie 2013, partidul a fost reunificat, Pavelescu fiind ales președinte, iar aripile fiind dizolvate.
În toamna anului 2013, PNȚCD a încheiat un protocol de colaborare cu Inițiativa România Liberală, fondată de liberali care au părăsit PNL.
În noiembrie 2013, Pavelescu a fost reconfirmat în funcție, iar fondatorii IRL: președintele fundației, Vlad Moisescu, secretar general al PNȚCD, deputatul Diana Tușa și primarul sectorului 1 al capitalei Andrei Chiliman vicepreședinți. Și fostul deputat democrat-liberal Maria Stavrositu a fost aleasă vicepreședinte, alături de fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu. Întrucât în anul 2014, Forța Civică a fuzionat cu PDL, alianța D.A. și-a încetat existența.

Partidul National Liberal:

Reînființat la 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875, în condițiile în care grupuri liberale existau în Țările Române încă dinainte de revoluțiile de la 1848.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Botez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”.
Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau tot foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze.
La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor '90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de inițiativă făcând parte Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc.
În aprilie 1991 PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în guvernul Roman remaniat, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice.
După căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991–noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN, sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), un secretar de stat membru al guvernului (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei) și șapte subsecretari de stat.
Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de PNȚ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și UDMR, precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociația „21 Decembrie”, Mișcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.
Consiliul pentru Refacerea PNL a reușit în anul 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerat instrument al foștilor comuniști, respectiv întoarcerea PNL în Convenția Democrată Română.
În iulie 1990 a fost creat Partidul Național Liberal - Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român și ai Securității să nu aibă dreptul de a candida la funcții publice pe o perioadă de 10 ani, respectiv 3 legislaturi consecutive.
În aprilie 1992 s-a desprins Partidul Național Liberal - Convenția Democratică (PNL-CD), după ce președintele partidului, Radu Câmpeanu, a scos PNL din Convenția Democrată Română, coaliția anticomunistă dominată de Corneliu Coposu.
Consiliul pentru Refacerea Partidului Național Liberal sprijină platforma Convenției Democratice și candidatura domnului Emil Constantinescu la Președinția României".
Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului.
La scurtă vreme după alegeri, pe 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, în locul său fiind ales ca președinte Mircea Ionescu-Quintus.
PNL a obținut la alegerile din 1996, un număr de 17 senatori și 27 de deputați. În 1998 PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC). În martie 1999 PNL a fost admis în Internaționala Liberală, iar președintele partidului devine vicepreședinte al Internaționalei.
Cu puțin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenția să intre în alegeri cu numele CDR 2000 și își prezintă un candidat propriu la alegerile prezidențiale – Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori și 30 de deputați, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administrației CDR–PD–UDMR.
În 2003 PNL și PD au creat o alianță pentru alegerile din 2004 sub sigla DA (Dreptate și Adevăr). Alianța l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României.
Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală invocând probleme de sănătate, renunțând totodată și la președinția PNL. El a delegat atribuțiile de președinte lui Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreședinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, până la alegerile parlamentare din 2008.
În octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, cunoscuți de presă ca apropiați ai președintelui Traian Băsescu și susținători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, PLD, care a avut o viață efemeră, fuzionând cu PD.
La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi și mandate (93 de mandate).
În martie 2009 Partidul Național Liberal și-a schimbat conducerea în cadrul unui congres extraordinar. Crin Antonescu a fost ales atunci președinte al PNL. Prioritatea noii conduceri a fost constituirea unei alternative politice puternice la guvernul Boc (2) și la guvernul Ungureanu, percepute drept instrumente ale președintelui Traian Băsescu.
În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite.
USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu, și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012.
În luna februarie 2014 premierul Victor Ponta (PSD) a refuzat nominalizarea vicepreședintelui PNL Klaus Iohannis în funcția de vicepremier, ceea ce a dus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și intrarea în opoziție.
Crin Antonescu, președintele PNL, s-a retras de la conducerea Senatului. În urma rezultatului de doar 15% la alegerile europarlamentare din 2014, președintele Crin Antonescu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNL.
După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene.
Klaus Iohannis, noul președinte al PNL, a devenit candidatul alianței formate din cele două partide, Alianța Creștin Liberală (ACL). În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării.
După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut, copreședinți ai noului PNL devenind Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania:

La 25 decembrie 1989 a fost înființată Uniunea Democrată Maghiară din România pentru a reprezenta interesele comunității maghiare.
Primul președinte a fost scriitorul Géza Domokos.
Între 1993-2011 președinte al UDMR a fost Béla Markó, de profesie tot scriitor.
Evenimentele tragice din martie 1990 au dus la tensionarea relațiilor interetnice din Transilvania.
În anii 1996-2000 UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000-2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezent în coaliție.
Între 2004-2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL.
În urma alegerilor legislative din 2008 a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Boc (1) (PDL-PSD) în octombrie 2009, UDMR a intrat la guvernare alături de PDL și UNPR, formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie 2009.
La congresul UDMR desfășurat în 26-27 februarie 2011 la Oradea au participat atât primul ministru Emil Boc (PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară.
În urma demiterii prin moțiune de cenzură al guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a desființat iar UDMR a trebuit să treacă în opoziție.

Grupul pentru Dialog Social:

Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima organizație non-guvernamentală liberă inființată în România pe 31 decembrie 1989, este o asociație independentă, cu caracter nepatrimonial, care și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului.
Grupul pentru Dialog Social nu este și nu urmărește să devină formațiune politică.
În scopul exercitării atribuțiilor sale statutare, Grupul pentru Dialog Social editează Revista 22, efectuează studii și cercetări, proiecte și programe, simpozioane și mese rotunde cu teme culturale și sociale, lansări de carte și alte manifestări culturale.
În actul de constituire se afirmă: ”Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim. Declarăm explicit: nu vrem să fim un centru de putere, ci un centru de influență. Pe cont propriu, fiecare membru al Grupului are dreptul la propriile sale opțiuni și orientări politice, care nu afectează însă în nici un fel statutul și orientarea Grupului.”

Partide parlamentare:

Partidul Social Democrat
Partidul Național Liberal
Uniunea Salvați România
Uniunea Democrată Maghiară din România
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților
Partidul Mișcarea Populară

Partide neparlamentare:

M10 ·Noua Republică · Partidul Social Românesc · Partidul Ecologist Român · Partidul Socialist Român · Partidul Noua Generație - Creștin Democrat · Noua Dreaptă · Partidul România Mare · Uniunea Populară Social Creștină · Partidul Verde · Partidul România Unită · Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat Formațiuni ale minorităților1 Forumul Democrat al Germanilor din România · Partidul Civic Maghiar · Uniunea Bulgară din Banat România · Comunitatea Rușilor Lipoveni din România · Uniunea Polonezilor din România · Partida Romilor „Pro Europa” · Partidul Alianța Democrată a Romilor Partide desființate (asimilate) Partidul Liberal Democrat 1885 · Partidul Liberal Democrat 1931 · Partidul Comunist din România · Partidul Muncitoresc Român · Partidul Comunist Român · Frontul Democrat Român · Partidul Unității Națiunii Române · Partidul Socialist al Muncii · Partidul Solidarității Sociale · Partidul Național Democrat Creștin · Partidul Democrației Sociale din România · Partidul Social-Democrat Român · Partidul Democrat Agrar din România · Partidul Alianța Civică · Alianța pentru România · Partidul Național Român · Acțiunea Populară · Partidul Republican · Uniunea Forțelor de Dreapta · Partidul Popular · Forța Democrată din România · Partidul Democrat · Partidul Inițiativa Națională · Partidul Liberal Democrat 2006 · Partidul Democrat Liberal · Forța Civică · Partidul „Totul pentru Țară” · Partidul Liberal Reformator · Partidul Conservator · Partidul Poporului-Dan Diaconescu · Uniunea Națională pentru Progresul României