Cum sa controlezi un popor prin propaganda si manipulare. Experimentul la care este supusa Romania de peste o jumatate de secol


Iata cum descriu cei mai ilustri exegeti ai psihologiei maselor principiile razboiului nevazut: 
  • Pentru Sun Tzu: perturbarea economiei, subinarea oricarei autoritati, discreditarea traditiilor, stimularea disensiunilor, cultivarea imoralitatii, compromiterea liderilor de opinie, coruperea, spionarea.
  • Pentru Gustave le Bon: multimile sunt credule, sensibile, imprudente, irationale, emotionale, mesianice. Poporul are nevoie de adulare, de fetisuri. 
  • Pentru Arthur Ponsoby: “Pe vreme de razboi, sa nu minti inseamna o neglijenta, sa banuiesti o minciuna este o fapta rea si sa sustii adevarul este o infractiune”. Asadar, pentru mentinerea moralului intr-o confruntare sunt necesare: minimalizarea pierderilor, exagerarea victoriilor, amplificarea infrangerii adversarului, contrapunerea valorilor morale si nobile cu cele ale adversarului care sunt criminale su uzurpatoare 
  • Pentru Serghei Ciakotin ( Violarea multimilor prin propaganda politica): Multimile trebuie sa sufere si apoi sa fie consolate. Zgomotele impiedica gandurile. Oamenii din grupuri sunt mimetici. Emotia colectiva o diminueaza pe cea individuala.  

Urmatorul pas este specularea celor  patru nevoi primitive: agresivitatea, dorinta sexuala, satisfactia materiala, dragostea parinteasca.


  • Agresivitatea: inamicul e periculos, ne vrea raul, dar noi il vom zdrobi. Ne vom apara si ii vom ataca pentru ca le suntem superiori. Cu noi este Providenta!
  • Dorinta sexuala: iconuri si parade cu barbati virili , cotregrafii cu fete tinere. 
  • Sataisfactia materiala: Cand vom invinge vom instaura Epoca de Aur, abundenta, sfarsitul saraciei si al mizeriei. 
  • Dragostea parinteasca: Cu noi sunt stramosii pe ai caror umeri stam! 

Etapele necesare preluarii fondului afectiv al poporului vizat: 


  1. Atacarea si inlocuirea puterii simbolice traditionale cu o alta noua. Fondul psihologic al multimilor este acelasi. Liderii pretind ca au fie o misiune mai buna decat a celorlalti, fie ca sunt dirijati de Providenta. 
  2. Triunghiul dramatic: Victima-Salvatorul-Persecutorul. 
Scopul  si concluziile propagandei: pierderea ratiunii victimei. Trecutul si prezentul pot fi sacrificate in numele viitorului.Omul este predispus spre rau Teama si forta au o influenta mai mare decat ratiunea Omul este dominator si gata sa sacrifice drepturile altora in beneficiul propriilor interese. Omul nu poate fi controlat/dresat decat prin impunerea fortei (Legea) sau convingerea si slefuirea sinelui (Religia). 




Cele 10 predicate principale ale manipularii politice

“Minciunile nu-i angajeaza decat pe cei care le cred” (Bernard Raquin)

  1. Identitatea graduală a conspiratorului: Această tehnică presupune identificarea unui conspirator, care acționează în favoarea unui inamic extern. Un adversar tradițional, de regulă. Statul agresor acționează prin intermediul unor servicii secrete, care cooperează cu trădătorul din interior. Acesta trebuie să aibă trăsături negative, să fie laș, corupt, avar etc.   
  2. Omul de paie: Tehnica urmărește crearea unui personaj cu caracteristici pe care publicul nu vrea să le vadă la un lider politic. Un lider politic este slab, este un om de paie, dacă este ghidat de soție sau de oameni de afaceri care îi finanțează campaniile, arată prof. Stănciugelu, în manual. 
  3. Zeflemeaua: Zeflemeaua desconsideră iremedialbil, spre deosebire de ironie,
  4. Omul simplu: Omul politic face apel la originile sale simple, la relații de cooperare între egali, identificându-se cu alegătorii cărora le cere sprijinul. 
  5. Vox populi, vox dei : Tehnica de manipulare pleacă de la premisa că poporul și divinitatea sunt una și aceeași. Se creează astfel impresia că liderul unei comunități este rezultatul unei decizii care trece dincolo de posibilitatea de contestare, că este decizia poporului, care reprezintă echivalentul instanțelor divine, din epocile anterioare. . 
  6. Inventarea aliatului-poporul: Această tehnică face apel la nevoia oamenilor de a se conforma părerii celorlalți. Liderul invocă alianța sa cu o majoritate a populației, bazându-se pe conformismul social.  Oamenilor le este frică să iasă în evidență, prin respingerea părerii majorității, așa cum arată și teoria cunoscută ca ”Spirala tăcerii”. Cea mai cunoscută metodă de a-ți demonstra asocierea cu majoritatea este reprezentată de băile de mulțime. 
  7. Inamicul impersonal: Se anunță că adevăratul inamic nu e contracandidatul, ci un adversar care nu-l amenință doar pe el, ci întreaga societate. 
  8. Poziționarea strategică: Acestă tehnică pune în circulație un mesaj implicit, de dominare și de control asupra adversarului. Raportul de dominare instituit transmite o imagine denaturată despre adversar și despre sine. 
  9. Persuasiunea și raționamentul valid: Capcană de logică, prin care se folosește un raționament valid, care sugerează un adevăr aparent, în realitate fals. Raționamentul este valid, în sens logic, dar neadevărat. Manualul prof. Stănciugelu dă ca exemplul următorul raționament: toate guvernele investite de parlament au fost corupte,  acest guvern e investit de parlament, în concluzie, acest guvern este corupt. 
  10. Contaminarea negativă: Este o schemă de comunicare care se bazează pe un raționament analogic sau pe o comparație simplă. Vizează asociarea unei persoane cu o valoare sau idee percepută negativ de un anume grup.

Predicatele Razboiului Psiho Energo Informational declansat de Federatia Rusa impotriva Romaniei

Cand ne referim la modalitatile Federatiei Ruse de a penetra tarile tinta, majoritatea dintre noi, interpretam oarecum eronat predicatele si actiunile serviciilor secrete, din cauza unor filtre induse, fie de lucrari de „specialitate”fundamental eronate, fie de cliseele filmelor cu spioni. In esenta, conform specialistilor pe spatiul ex-sovietic, Kremlinul foloseste doar 15% din fonduri, cheltuieli si personal uman in actiunile de spionaj, restul fiind un proces infinit mai complex, numit in limbajul de specialitate subversiune ideologica, cu sinonimele ceva mai populare: razboi psihologic si masuri active. 

Cand vorbim despre schimbarea perceptiei realitatii, necesara suversiunii, definim un camp de actiune psiho-emotional pe care specialistii rusi il ocupa treptat prin manipulare, dezinformare, propaganda si fake news. Axioma utilizata in acest complex mecanism al inselaciunii este urmatoarea: „In ciuda abundentei informatiilor nimeni nu este capabil sa ajunga la concluzii intelepte despre cum sa se apere pe ei insisi, familiile, comunitatea si tara lor.” 

Ceva mai brutal, am putea spune ca vorbim despre un lung si lent proces de spalare pe creier care se deruleaza trecand prin patru etape principale care devin baza Razboiului Psiho-Energo-Informational. Conform specialistilor, acest tip de modificare a perceptiei privind realitatea, dureaza intre 15-20 de ani, timp minim necesar pentru a educa/formata o generatie in tara tinta, expusa la ideologia promovata de catre Moscova. 

  1. DEMORALIZAREA: Presupune anihilarea standardelor morale, spirituale, valorice. „Un om care a fost demoralizat nu este capabil sa evalueze informatia adevarata.
  2. DESTABILIZAREA: Se concentreaza asupra domeniilor esentiale ale oricarui stat, economia, relatiile externe, stabilitatea sociala, sistemul de securitate si aparare.
  3. CRIZA: Griparea institutiilor statului si adancirea conflictuli dintre autoritate si cetateni.
  4. NORMALIZAREA: Este o expresie folosita din timpul propagandei sovietice. Cand tancurile Armatei Rosii s-au mutat din Cehia in 1968, Brejnev a spus: “Acum situatia cu fratii din Cehoslovacia este normalizata“.Acest lucru se va intampla cu orice stat care le permite politicienilor sa genereza criza, sa le promita oamenilor tot felul de avantaje si beneficii artificiale sa destabilizeze economia, sa elimine principiul competitei libere de pe piata si să instaleze un guvern autoritar de tip ‘big brother’ .
Si acum, sa dam putin cortina misterului la o parte si sa aruncam un ochi critic si sper lucid asupra modalitatilor operative ale Federatiei Ruse in Razboiul Psiho-Energo-Informational dus impotriva Romaniei, pornind de la lucrarea „Psihologia manipularii” de E.L Dotenko, al carei urmator citat este revelator: „Cineva care ne intreaba care este drumul spre Minsk, dar noi il orientăm in chip mincinos spre Pinsk: in acest caz nu e decat o minciună. Ar deveni manipulare daca el ar avea intentia de a merge la Minsk, dar noi am face astfel incat sa aiba dorinta de a merge la Pinsk”.


Intrucat KGB-ul nu s-a reformat, ci doar si-a schimbat numele in FSB, iar Rusia lui Putin a revenit de ceva timp la retorica URSS, strategii subversiunii ideologice nu au facut altceva decat sa substituie vechile teme ale comunismului sovietic ca singurul aparator al proletariatului de pericolul capitalist, cu unele adaptate contextului actual. Tema principala pe care Kremlinul o propaga in tarile tinta, deci evident si in Romania, membra NATO, UE , stat partener-strategic SUA este doctrina euro-asianista, traditionala, conservatoare si „i-liberala”, care se opune civilizatiei decadente nord-atlantice, imorala si hegemonica. Obervam cum predicatul „superioritatii” Rusiei conservatoatre si traditionale este promovat prin atacarea ideologica a „inferioritatii Occidentului decadent atat in spatiul virtual (Twitter, Facebook, siteuri conspirationiste) unde armatele de trolli genereaza dezbateri aprinse promovand mai mult sau mai putin subtil optiunile pro ruse, anti europene si cu precadere antiamericane. 

Fenomenul Fake News se deruleaza pe aproximativ 80 de siteuri romanesti si cu precadere pe postul de televiziune RTV, al carui patron, Sebastian Ghita a „defectat” la rusi, via Belgrad. Aceste instrumente care compun cele patru etape necesare subversiunii ideologice (demoralizare, destabilizare, criza si normalizare), care opereaza in România sunt folosite atat pentru recrutarea grupurilor de sprijin, grupurilor de influenta, atent pregatite si conditionate sa exercite presiuni asupra decidentilor cu scopul de a-i indeparta de la solutia obiectiva, cat si pentru conducerea dezbaterilor publice si mai ales in vedera descurajarii temelor critice la adresa regimului Putin 


Astfel, de exemplu a fost posibila articularea Partidului Romania Unita (PRU), extremist si populist, purtand fix aceeasi denumire cu partidul liderului rus, Partidul Rusia Unita. In 2016, PRU, fondat de acelasi Sebastian Ghita a incheiat un protocol de colaborare cu partidul „Zmiana” din Polonia, cunoscut datorita pozitiilor sale pro-ruse vizavi de razboiul din Ucraina si parteneriatului polono-american. Cu precadere, in Romania, predicatele Razboiului Psiho Energo Informational, vizeaza procedeul clasic din Manipulare si anume: metoda etichetării. Pe diferitele canale finantate de Federatia Rusa, statul roman este ilustrat ca fiind „sclavă/colonie a SUA”, care nu-si poate urmari propriile interese nationale. Ideea ca nu suntem altceva decat un stat periferic, lipsit de importanta si fundamental ocupat de colonistii nord-atlantici, parte din scenariul DEMORALIZARII, a fost intarita chiar intr-o declaratie a lui Vladimir Putin care a afirmat in legatura cu Scutul de la Deveselu: „Acesta nu este un sistem de apărare, ci face parte din potenţialul nuclear al Statelor Unite extins la periferie. În acest caz, periferia este Europa de Est. Oamenii care au luat decizia amplasării acestui scut trebuie să ştie că până acum au trăit într-un context calm, au fost protejaţi. Dar acum ne vedem obligaţi să găsim o cale de a neutraliza ameninţările care apar la adresa Federaţiei Ruse”. 



De aproximativ 3 ani, in Romania au fost activate zeci de „site-uri fantomă” cu stiri si analize ce abordează aceasta perspectiva anuntata de presedintele rus, la care se adauga teorii ale conspiratiei, ultranationalism, populism, dezbateri anti-UE, anti-NATO. Tinta o reprezintă publicul cu viziuni ultra-nationaliste, pentru crearea unor grupări de sprijin, mase de manevră care vor putea fi transformati la momentul oportun in „instrumente locale” sau „inamici din cetate”: agenti operativi, sau masă de manevra (care absorb fara discernamant orice tema li se pare atragatoare). 

Conform lui Nicolae Tibrigan, licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucuresti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucureşti: „În România, ca şi în întreaga zonă a Europei Centrale şi de Sud-Est, campaniile de dezinformare nu sunt constante, acestea intrând în acţiune în funcţie de contextul socio-politic din fiecare stat luat în parte. Întregul narativ variază în funcţie de tiparele psihosociale şi istorice ale ţărilor vizate. Obiectivul general constă în împiedicarea creării unui cordon strategic anti-rus al Noii Europe. Astfel, mişcările naţional-populiste din regiune precum şi diferendele dintre ţări sunt periodic analizate de diverşi politicieni, analişti, istorici şi jurnalişti ruşi angrenaţi în cadrul mecanismului de propagandă "


Cea mai activa unitate a Federatie Ruse in acest Razboi Psiho Energo Informational este Agentia „Sputnik”, compusa dintr-o retea de site-uri de stiri, radio-tv, sub patronajul direct al guvernul rus, prin intermediul holdingului media Rossia Segodnya („Россия Сегодня”). Varianta in limba romană a site-ului este operata de biroul de la Chişinău, inregistrat de „Rossiya Segonya” SRL si reprezentat de Vladimir Novosadiuc, iar prin intermediul firmelor detinute de sotia sa, Rita Ţvic, Novosadiuc controleaza si televiziunile Euro TV şi Alt TV. Practicand persuasiunea mascata, „jurnalistii”de la Sputnik nu fac altceva decat sa genereze confuzii in randul publicului din Romania şi R. Moldova referindu-se constant la teza ca cele doua tari sunt colonii ale Uniunii Europene si victimile planurilor militare expansioniste ale NATO. 

Alaturi de Sputnik activeaza o serie de site-uri precum: Departamentul Zamolxe România, Cuvântul Ortodox, Ştiripesurse.ro, Dailybusiness.ro, Meritocraţia.ro, News.russia.today.ro unde Imaginea UE este asimilata cu „oculta mondială”, fiind atacate „la pachet” şi alte instituţii financiare – FMI, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comerţului, NATO, cu scopul de a intensifica sentimentele eurosceptice şi a crea un curent constant anti-UE şi anti-NATO in Romania.

Scheletele din seifurile bine ferecate ale liderilor liberali: Umbra densa a Securitatii comuniste peste conducerea PNL si ALDE

Umbra densa si vascoasa a fostei Securitati comuniste, falanga armata care a aparat un regim opresiv, pe alocuri criminal si ilegitim, fiind impunsa de tancurile sovietice, dupa 1945 se intinde amenintator si asupra liberalilor, fiei ei ramasi in PNL, fie plecati la ALDE. De aceea, acest partid este sortit unei morti politice anuntate...Pentru a intelege de ce principala forta de opozitie la Ciuma Rosie, este o grupare impotenta si complice mizeriei dambovitene, haideti sa parcurgem o analiza, ocultata multa vreme de comunicatorii, asa-zis, de dreapta.


Vom taia cu bisturiul investigatorului, fara patima, dar si fara nici un menajament, in slujba cetateanului, electorului,care trebuie sa fie corect informat, ca sa nu se mai lase amagit, mintit si manipulat in cel mai josnic mod de actori politici, fara crez, fara doctrina, fara Dumnezeu si Patrie, manati exclusiv de interese conjuncturale care vizeaza bugetul public si Puterea, doar de dragul puterii, fara viziune si ideal.

(Dan Amedeo Lazarescu)

(Calin Popescu Tariceanu)


Presedintele ALDE si al Senatului, Calin Popescu Tariceanu este fiul vitreg al celebrului Dan Amadeo Lazarescu, despre care s-a aflat ca a fost agentul Securitatii, si care a trimis prin informarile sale, sub pseudonim,  zeci de fruntasi liberali catre Canal si puscarie, contra cost. Dupa modelul tatalui vitreg, Tariceanu s-a debarasat si el de trecut, fostul premierul a sustinut ca nu il recunoaste pe Dan Amadeo Lazarescu ca tata, ci doar ca pe "sotul mamei" sale.Cinic dar...pragmatic.

(Ghizela Wass si Bogdan Olteanu)

Fostul  presedinte al  Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a fost nepotul cunoscutei activiste comuniste Ghizela Wass, trimisa in 1945 sa-i lichideze pe  taranistul Iuliu Maniu si pe Dinu Bratianu, presedintele de atunci al Partidului National Liberal. 


(Dan Motreanu)

Actualul lider al PNL, Ludovic Orban, a recunoscut ca tatal sau a fost angajat la Securitate, cu titlul de capitan in rezerva, prin anii '50.Porecla lui a fost "Macelarul din Brasov", pentru cruzimea cu care ii ancheta pe dusmanii oranduirii de tip sovietic. De multe ori, in public,    Ludovic Orban  a sustinut  ca nu a avut nicio legatura cu "slabiciunea" parintelui sau fata de Securitatea comunista. 

Dan Motreanu, fost  ministru al agriculturii, a fost si el crescut de un fost ofiter de Securitate. Potrivit unor surse din randul fostilor ofiteri comunisti, tatal lui Motreanu a fost ofiter de Securitate, transferat de la Orastie, la Deva. Fostul secretar general al PNL a recunoscut doar ca tatal sau a fost ofiter in armata, trimis apoi la Ministerul de Interne, unde se ocupa cu "pregatirea fizica".

Cei care au condus si inca mai gestioneaza destinele liberalilor au fost initiati in tainele politicii   de  oameni asezati in posturi din primele linii ale Securitatii. Desi,  Tariceanu, Olteanu, Motreanu si Orban neaga la unison, ca au avut vreo legatura cu activitatea desfasurata de rudele lor, miscarile politice practicate de ei, in cei 27 de ani de "democratie"originala, marca Ion Iliescu,  nu pot sterge cu buretele trecutul si legaturile cu securitatea ale familiilor din care se trag.


Dan Amadeo Lazarescu provenea dintr-o familie veche de liberali, dar tot el s-a dovedit ca a fost unul dintre informatorii platiti de securitate. Chiar  a recunoscut la inceputul anilor "90, ca a primit bani pentru informatiile pe care le dadea depre colegii din partid, scuzandu-se  pentru tradarea din trecut argumentand ca din banii primiti de la securitate pentru notele informative a ajutat victimele pe care tot el le trimisese in puscarie....

Bogdan Olteanu, fostul iubit al Alinei Ghorghiu nu a facut niciodata altceva decat sa incaseze sinecuri foarte bine remunerate din bugetul public.

Ludovic Orban a facut opozitie, cantand la chitara si seducand fatuci mult mai tinere decat domnia sa, iar Dan Motreanu a devenit rapid, unul dintre "baronii"galbeni...

Daca asta-i opozitia la PSD-ul, urmas al PCR, atunci, mai bine lipsa!

Oamenii lui Putin din Romania. Influenta Rusiei in economia romaneasca. Lista cu oamenii Moscovei din politica, mediul universitar-academic, presa si diferite ONG-uri

Daca din punct de vedere militar si ca orientare geostrategica, Romania este bine ancorata in paradigma nord-atlantica prin efortul constant si calitativ al principalelor servicii de intelligence si mai ales prin politicile externe, coordonate de la Cotroceni, economia tarii noastre, este inca captiva, in punctele ei sensibile, oligarhilor rusi. Astfel se pot explica ambiguitatea si fragilitatea demersurilor clasei politice de la Bucuresti, de multe ori incapabila sa ofere cetatenilor prosperitatea si nivelul de civilizatie atat de asteptat de populatie dupa intrarea noastra in Uniunea Europeana. 


Este foarte important sa avem foarte clar in minte tabloul implicarii Rusiei in economia romaneasca, pentru a intelege subtilitatea jocurilor de putere, in care „tabla de sah” suntem noi, dar „piesele”sunt mutate de catre alte entitati aflate, unele la Washington si Bruxelles si altele la Moscova. Asadar, sa trecem in revista influenta ruseasca in domeniile cheie ale industriei romanesti: 


  1. In timpul guvernarii Nastase, incepand cu 2003, Compania Mechel, condusa de Igor Zyuzin, provenit, evident din temutul KGB a intrat in posesia combinatelor metalurgice Campia Turzii, Targoviste, Otelul Rosu. In 2010, Mechel avea deja peste 7000 de angajati. In mod ciudat, desi la momentul preluarii, companiile de stat romanesti erau pe profit si aveau cateva piete de desfacere nascute inainte de 1989, in 2008 actiunile Mechel sau prabusit cu 30 de procente, capitalizarea companiei scazand de la 15 la 10 miliarde de dolari. In 2013, Banca Centrala a Rusiei anuntase ca bondurile emise de Mechel nu mai erau acceptate ca imprumut colateral, iar in anii urmatori s-a instaurat falimentul…Inchiderea combinatelor a reusit reducerea cu 15% a productiei de otel a Romaniei, fapt ce a avut un impact negativ asupra afacerilor din constructii, avand in vedere faptul ca Mechel asigura 80% din necesarul de otel-beton a Romaniei. 
  2. Combinatul de aluminiu Alro Slatina este detinut in proportie de 80 de procente de compania Vimetco, controlata de oligarhul Vitaly Mashitskyi, cu radacini in acelasi omniprezent KGB si este cel mai mare consumator energetic din Romania. Din firma Vimetco, face parte si Conef, o societate prin care Gazprom exporta gazul rusesc in Romania. 
  3. Alor Oradea, combinat de alumina a intrat in posesia celebrului oligarh Oleg Deripaska, in 1998. Trei ani mai tarziu, rusii au anuntat inchiderea companiei, firma mama, Russkii Alumini retragandu-se de pe piata romaneasca. 
  4. TMK este un grup de firme controlat de miliardarul rus Dmitry A. Pumpyanskiy care detine in Romania un combinat producator de tevi, TMK Artrom Slatina si combinatul siderurgic TMK Resita care produc un profit anual de aproximativ 450.000 000 de dolari. 
  5. Lukoil, condus de Vagit Alekperov opereaza in Romania rafinaria Petrotel Ploiesti. In 2007 avea 1000 de angajati. Cinci ani mai tarziu pierdea mai mult de jumatate dintre muncitori si anunta pierderi de peste 70 000 000 de dolari. In 2011 spionii rusi, acoperiti in firma Petrotel intrasera in posesia unor informatii clasificate apartinand Autoritatii Nationale pentru Resurse Minerale. In 2012, Lukoil a primit in concesiune doua blocuri in apele teritoriale de la Marea Neagra: EX-29 Est Rapsodia si EX-30 Trident. 
  6. Gazprom, cel mai mare extractor de gaze din Federatia Rusa detine diferite conecsiuni petroliere in Romania printr-o subsidiara din Serbia, NIS Petrol: Jimbolia in judetul Timis si Tria in Bihor. Compania condusa de fostul ofiter KGB, Alexey Miller este furnizorul extern de gaze principal al tarii noastre asigurand o cincime din necesar. In 2013, Gazprom a achizitionat compania Marine Bunker Balkan care alimenteaza cu combustibil nave din Portul Constanta, are un terminal, Oil Terminal Constanta, cu o capacitate de 1500 de tone. 
Pe langa domeniile cheie ale metalurgiei si industrie energetice, Federatia Rusa are plasati oameni cheie si in alte domenii vitale din economie, politica, societate civila si mass-media din Romania. In 2014, un site din Ucraina, Texty publica o lista cu prietenii din Romania ai lui Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, obtinuta de la hackerii care au reusit sa sparga contul e-mail al unui colaborator. Pe lista apar nume celebre din mediul academic si universitar, din politica si presa, considerate de Dughin ca fiind de incredere in promovarea intereselor Federatiei Ruse in Romania. Dughin a vizitat de nenumarate ori tara noastra cu scopul de a monta o retea de sprijin, in cadrul careia un rol important sa fie jucat de doua entitati media, finantate de la Kremlin: Russia Today si Sputnik. 

(Dughin & Nastase)


Redau lista, care a fost publicata pe multe siteuri romanesti incepand cu anul 2014. Parcurgand cu atentie numele din ea, ne va deveni limpede cum functioneaza, de cel putin 3 ani, propaganda ruseasca in Romania: 


  • Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, 
  • Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat. 
  • Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu. 
  • Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. 
  • Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti) 
  • Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi) 
  • Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania) 
  • Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica». 
  • Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă). 
  • Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro 
  • Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist) 
  • Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati 
  • George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/
  • Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”
  • Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare
  • Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București); 
  • Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.
  • Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular. 
  • Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare. 
  • Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
  • Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social. 
  • Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.” 
  • Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei” 

Pe 13 iunie 2017, ex-premierul Sorin Grindeanu atragea atenția asupra legaturilor primejdioase dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, Darius Valcov si Federatia Rusa. Cei doi i-au reprosat lui Grindeanu ca nu a dezvoltat relațiile cu Rusia. „Mi se impută că nu am dezvoltat relații cu Moscova, deși UE a impus sancțiuni economice”, recunoastea dupa ce a fost mazilit, fostul premier intr-o conferinta de presa de la Palatul Victoria. 


Interesul rusesc in Romania guvernata de PSD-ALDE se observa destul de clar daca coroboram cateva date si informatii, de mute ori trecute cu vederea de o presa mult prea tabloidizata. 

(Lucian Sova)

(Boris Golovin)


Am sa incerc sa comprim cat mai esential o alta harta a pionilor Kremlinului in inima Romaniei. 

  •  La Ministerul Comunicatiilor a fost numit in Cabinetul Tudose, Lucian Sova, din Bacau, fost partener de afaceri cu Boris Golovin, fost colonel GRU adanc implicat la UCM Resita. 
  • Numele lui Golovin apare in actionariatul a sapte societati comerciale din tara noastra, din care astazi mai este activa Global Energy Investment.
  • Firma Global Energy Investment este deținută în mod egal de Boris Golovin și Horia Constantin Bejan, fost director în Ministerul Industriilor. 
  • Global Energy Investment este asociata cu Engineering Company Ziomar, înregistrată în localitatea Podolsk din Rusia. Printre acționarii Global Internațional 2000 SA se mai află ucrainenii Olga și Dmytro Pokhvata, rușii Alexey Ustinov și Victor Ustinov, Boris Golovin, dar și românii Horia Constantin Bejan, Valeriu Petru Achiriloaie și Nicolae Costache. 
  • Victor Ustinov este fostul atașat comercial al Rusiei la București. El reprezintă interesele companiei Engineering Company Ziomar, casa de comerț a companiei rusești de stat ZiO Podolsk, producător de utilaje nucleare, implicată în programul de îmbogățire a uraniului din Iran. Alexey și Victor Ustinov dețin și firma Unita Construct, al cărei domeniu principal de activitate este dezvoltarea imobiliară. 
  • Pesedistul Lucian Șova are printre asociați și compania Romcar Russian Buses SA. Asociatul majoritar al Romcar este Ion Nicolaev, născut în localitatea Grigoriopol din Republica Moldova. Nicolaev îi are ca asociați pe Barbu Gheorghe și Corneliu Roșu. În prezent, firma se află în faliment. 
  • Partenerii de afaceri rusi ai ministrului Lucian Sova s-au implicat și in afacerile cu energie. În anul 2007, firma Global Internațional 2000 s-a asociat cu italienii de la Enel și Romelectro pentru a construi una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din sud-estul Europei, pe un teren de 36 de ha din Galați. Investiția fusese estimată la două miliarde de euro. 
  • Interesul pentru energie al rușilor de la Global Internațional 2000 se regășește și în Uzina Termoelectrica Giurgiu SA, asociată cu colonelul Boris Golovin. Uzina Termoelectrica Giurgiu a fost privatizată în anul 2010 de Consiliul Județean Giurgiu, deși era singura firmă care furniza energie termică pentru giurgiuveni. În prezent, fosta societate de stat se află în faliment. 
Cred ca parcurgand cu atentie aceste randuri, va puteti face o imagine de ansamblu si sa intelegeti de ce ne desprindem atat de greu de sforile invizibile care ne tin captivi unui interes strain si din nefericire atat de pagubos!

Dumitru "Mitica"Iliescu: odiseea tiganului ajuns imparat

Din panoplia securistilor gaunosi care fac de rusine elita ofiterilor de intelligence, alaturi de izemnarul impostor Gabriel Oprea, face parte si actualul consilier al lui Dragnea, Dumitru Iliescu, cel care, cu accent si aplomb rusesc, l-a facut "porc"pe ambasadorul SUA, Klemm...Sinusoidala carierei sale militare este suficient de revelatoare pentru a-i putea creiona un portret corect acestui semidoct, insa suficient de abil incat sa fie folosit si de alte servicii secrete, circumscrise intereselor Kremlinului.


Ca un veritabil Fat Frumos, desi grasutul este mai urat ca broasca sarutata de roata unui tir pe un drum prafuit, "Mitica"urca gradele militare in doi ani, ca altii in 15...inainte de 1989, era un biet capitan, carator de valiza cu documente, dintre care, ce-i drept, unele clasificate. In 1990 devine maior si in doar 6 luni primeste gradul de locotent-colonel. Ion Ilici Iliescu primeste sugestia de la tradatorul in solda GRU, Nicolae Militaru sa-l numeasca pe "Mitica"Iliescu ca sef al Serviciului de Protectie si Paza, unde isi lafaie hoitul pana in 1996, cand la Cotroceni a venit Emil Constantinescu.

Ofiterii patrioti din Intelligence-ul romanesc il avertizeaza pe noul presedinte, ca Dumitru Iliescu este conectat si la servicii straine, fapt pentru care este eliberat din functia de la SPP. Pana in 2002 se ocupa de afaceri imobiliare, deschizandu-si si cateva firme de paza si detectivi particulari (cu tehnica substituita de la SPP). 

Ca orice taran parvenit, si acest sarac cu bani, poreclit "Mitica"isi muta corpul pufos si meschin pe malul lacului Mogosoaia, pe un domeniu de 21 de hectare, discret amplasat printre paduri. Din paginile dosarului deschis de DNA cu privirea la acte de coruptie savarsite de gagiu, aflam distanta de la intrare pe domeniu, pana la prima casa sunt 7 kilometri. Ca un veritabil imparat al mustelor, Dumitru Iliescu a inceput sa-si terorizeze vecinii, care l-au si reclamat procurorilor anti-coruptie. 10 dintre cele 21 de hectare i-au fost atribuite din patrimoniul comunei in baza unui certificat de revolutionar (sic!)


Ce putea sa faca tiganul, odata ajuns imparat? Sa se lafaie ca un magraon nestingherit de nimeni, pana la un punct...In curtea resedintei din Mogosia exista patru case, doua anexe, mai multe foisoare, un teren de tenis (pe a carui zgura si-a tocit adidasul, de multe ori si Liviu Dragnea), un lac cu multe poduri suspendate si o mica armata de paznici inarmati.

Ajuns general cu patru stele, Dumitru Iliescu pare ca gasit formula magica a imbogatirii rapide. Transferandu-si afacerile familiei, firmele sale produc profituri de milioane de euro. Fiica lui cea mare Ana Maria Joitoiu este actionara la mai multe societati comerciale, a doua fata, Andreea Florina Iliescu a fost angajata in 2014 la Camera Deputatilor. Foarte interesanta este declaratia ei de avere, de unde reiese ca detine 3 conturi bancare cu 906.000 de lei. 



Iata reteaua de firme patronate discret si prin intermediul familiei de catre "Mitica", consilierul personal al lui Liviu Dragnea: 


  • Fiică Ana-Maria Iliescu-Joițoiu (29 de ani), acționară la Agenția de Pază Arcadia (100%), Ana Imobiliare (95%), Armada International (50%), Lider Mega Construct (firmă în dizolvare din 2013) 
  • Fiică Andreea - Florina Iliescu (25 de ani), acționară la Armada International (50%) 
  • Nepoata Alina Loredana Bontea (36 de ani), acționară la Agenția Română de Securitate (100%), Ana Imobiliare (5 %), Anne’s Company (50%), Digital Top Consulting (95%), Lider Mega Construct (50%), Prince Milton (50%), Universal Clean (50%). Ea a mai fost acționară în patru firme care au fost radiate: Armia Group, Lider Construct International , Superintex și Supertehnic. 
  •  Vlad Bontea (35 de ani) este acționar 100% la societatea Master Top Protection, societate în dizolvare. Afaceri cu Poșta Română Până în 2014, Vlad Bontea, soțul nepoatei „nerecunoscătoare”, a fost șeful Cancelariei Instituției Prefectului din Mehedinți, județul controlat de baronul local Adrian Duicu (PSD). În 2012, Bontea, care este vicepreședinte al PSD Mehedinți și președinte PSD Strehaia, a declarat că deține trei ceasuri de 38.000 de euro și bijuterii de zece mii. În anul 2011, firma paravan a lui Mitică Iliescu a adus familiei Bontea dividende de 555.500 de lei. Doi ani mai târziu, când a fost numit vicepreședinte al Protecției Consumatorului, Bontea a declarat la rubrica „bunuri mobile”, doi „cai de sport” cu „an de fabricație” 2006. De altfel, pagina de Facebook a lui Vlad Bontea este plină de fotografii cu fiica acestuia, pasionată de călărie. Veniturile familiei au fost completate de dividendele de la firma „pierdută” a lui Mitică Iliescu. Anul trecut, nepoata generalului a încasat de la SC Agenția Română de Securitate dividende în valoare de 1.714. 557 de lei. Una din afacerile profitabile ale societății a fost semnată pe 20 martie 2014. Atunci, Poșta Româna atribuia contractul de 5.326.458 de lei fără TVA firmei Agenția Română de Securitate pentru „Servicii de investigație și de siguranța, cu exceptia serviciilor de transport cu vehicule blindate”.
Pana cand ofiterii de elita ai acestei tari, se vor lasa batjocoriti chiar si de simpla asociere cu asemena parveniti, tradatori de neam si tara, aflati si in solda unor servicii ostile parteneriatului nostru nord-atlantic?  Acest "Mitica" este o rusine pe obrazul militarilor romani!

Felix Stroe: Biografia unui nomenclaturist racolat de Securitate si reconvertit dupa 1990 in locotent al Mafiei din Constanta

Monstrosul balaur comunistoid, care stapaneste Romania de peste un sfert de secol, are inca o miraculoasa capacitate de a se regenera. Iata ca, dupa ce procurorii DNA au reusit sa taie doua dintre capetele hidoase de la Constanta: Radu Mazare si Nicusor Constantinescu, Leviatanul continua sa rasufle otravit peste bietii locuitori din orasul port, prin gura plina de halena a lui Felix Stroe, de la v(R)aja Constanta, ridicat la rangul de baron local, de regele stirb al PSD-ului, Liviu Dragnea. 


Soldat disciplinat al Mafiei din Constanta, Felix Stroe si-a inceput urcusul spre varful deciziei prin frauda, escrocherie, trafic de influenta, abuz in serviciu, spalare de bani si coruptie. Buzunarele au inceput sa i se largeasca, primind sume ametitoare de la bugetul de stat. Fiind protejat de talismanul cu trei trandafiri in care s-au intepat romanii, timp de 26 de ani, Stroe s-a remarcat prin privatizarea frauduloasa a santierului Naval de la Midia, prin castigarea monopolului in distributia de paine pentru penitenciare si unitati militare, prin impunerea unor firme de transport si taximetrie in tot judetul. Din 2003, conduce SC RAJA Sa, cel mai mare operator regional de ape menajere , ca o recompensa fata de contributia sa la bunastarea imperiului mafiot condus de tripleta toxica: Mazare-Constantinescu-Strutinsky, iar din iunie 2015 a ajuns presedintele PSD Constanta.

(Felix Stroe) 

Evident, cheia descifrarii succesului sau in politica si afacerile postdecembriste este ascunsa in biografia sa din perioada comunista. Felix Stroe a fost racolat de Securitate inca din 1972. Conform notei de constatare cu nr DI/I/2642, de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Stroe a primit indicativul „Dan” si a fost insarcinat sa-si toarne colegii de liceu. Iata o mostra de delatiune, din dosarul sau de informator: „Informez că în anul II C, Lic. B.P. Hașdeu învață elevul K.C. Despre acesta cunosc în ultimul timp că s-a despărțit de anturajul în care trăia și cred că nu a mai audiat emisiunile postului de radio ”Europa Liberă”. În ultimul timp a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii”; Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase și discuțiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile ”Europei Libere” precum nici alte comentarii cu caracter politic. Știu că tatăl său este ofițer”. 

Actualul baron de Constanta si fostul turnator Felix Stroe, dupa absolvirea liceului B.P Hasdeu din Buzau a devenit student-informator al Academiei Navale Mircea cel Batran, terminand ca sef de promotie in 1978. Timp de 13 ani, a fost ofiter activ in cadrul Marinei Militare. Un aspect ocultat din biografia sa oficiala, il plaseaza ca membru al Consiliului Politic Superior al Marinei Militare, unul dintre departamentele politice ale Ministerului Apararii Nationale, condus la acea vreme de Ilie Ceaușescu, fratele fostului dictator comunist. Din documentul oficial nr. 277-II, aflat in arhiva fostului Comitet Central al PCR, denumit „Nomenclatura – Comitetul Central al Partidului Comunist Roman„  menţionat in lucrarea reputatilor istorici Gheorghe Buzatu, Stela Acatrinei şi Gheorghe Acatrinei, aflam ca secretarii, secretarii adjuncti si membrii birourilor Consiliului Politic Superior al Forțelor Armate faceau parte din nomenclatura PCR. Intr-unul dintre rarele sale momente de sinceritate, Felix Stroe recunoaste intr-un interviu acordat presei locale: „Da, am lucrat in Consiliul Politic al Marinei Militare. Am fost repartizat cu mandat intr-un regiment de nave torpiloare. Dupa doi ani de zile, pentru ca toate notarile mele de serviciu erau excepționale, am fost chemat de comandantul Marinei Militare si de secretar, amiralul Musat si amiralul Petre George și m-au numit in Consiliul Politic al Marinei Militare, responsabil cu munca de tineret”. 

Dupa evenimentele din 1989, Felix Stroe se descotoroseste de hainele militare, se leapada de gradele de la securitate si se deghizeaza intr-un prosper intreprinzator, deruland afaceri de succes in domenii precum turism, comert, productie industriala si alimentara. Oare ce blestem greu apasa pe soarta constantenilor de au fost condamnati la saracie, mizerie si lipsa de perspectiva, prin deciziile infractionale ale unor sacali politici veniti din alte regiuni ale patriei ? Radu Mazare, un bucurestean avea sa conduca timp de 15 ani, primaria din Constanta; Nicusor Constantinescu, din Ploiesti a ingenuncheat Consiliul Judetean, mai bine de un deceniu; Sorin Gabriel Strutinsky, nascut la Botosani a gestionat afacerile famigliei constantene, timp de 20 de ani, iar astazi Felix Stroe din Buzau continua ruinarea orasului-port… 

(Ion Dumitrache) 

Formidabilul succes al lui Stroe este direct legat de ingineriile financiare care i-au imbogatit pe fostii nomenclaturisti si securisti prin tranzactiile controversate, derulate in perioada anilor ’90. Astfel, impreuna cu Ion Dumitrache, participa la achizitionarea unui pachet de actuni detinut de SIF Transilvania la SC Santierul Naval Marea Neagra SA, pentru care plateste suma de 4 mlioane de dolari, printr-un credit obtinut de la BCR, banca de stat la acea vreme. In 1995 cumpară un teren intravilan de 1500 mp in orașul Ovidiu, un teren intravilan de 200 mp in municipiul Constanta, un teren intravilan de 3800 mp in comuna Siriu din Buzău unde ridica, in același an, si o casa cu o suprafata de 150 mp. In 1999, anul privatizarii Santierului Naval Marea Neagra (care face parte din Complexul Industrial Midia Navodari), Felix Stroe a mai construit un imobil in Constanta, cu o suprafata de 400 mp. Dupa ce s-a imbogatit substantial din afaceri cu grau, paine, din transport si comert, avand exclusiv contracte incredintate direct cu institutii ale statului, Felix Stroe este impus de PSD, la conducerea SC. RAJA Constanta, in 2003. 

Unul dintre evidentele abuzuri care i se pot imputa fostului nomenclaturist PCR si turnator la Securitate este transformarea Regiei Autonome Judetene de Apa intr-o agentura de propaganda electorala in favoarea social democratilor. In fiecare scrutin electoral, angajatii RAJA au fost acuzati ca si-au indemnat abonatii sa voteze pentru Radu Mazare si Nicusor Constantinescu. info-sud-est-raja In schimbul serviciilor electorale, baronul expandat, Nicusor Constantinescu, facea presiuni, mai ales in randul primarilor pesedisti, determinandu-i sa cedeze serviciul public de alimentare si distributie a apei catre regia condusa de Felix Stroe. Ca o dovada a excelentei colaborari dintre Stroe si tripleta infractionala Mazare-Constantinescu-Strutinsky, sta si faptul ca din 2003, de la inceputul activitatii in cadrul RAJA, si pana astazi, Felix Stroe a devenit acționar in alte sase societati si a achiziționat mai multe terenuri, cu suprafete semnificative. 


Dupa cum am putut constata pana acum, Felix Stroe este asociat in mai multe firme, cu Ion Dumitrache, un alt veteran al afacerilor postdecembriste de succes, cel care, de altfel, se ocupa si in prezent de afacerile fostului nomenclaturist/turnator. In 2011, Dumitrache a aparut intr-un top al Revistei Forbes, cu o avere estimata la 8-9 milioane de euro. In companiile conduse de Ion Dumitrache, fost consilier județean din partea PSD, vicepreședinte al partidului, este asociat si tatal deputatului social-democrat Cristina Dumitrache, omul de casa al lui Nicusor Constantinescu. Datorita relationalului, firmele sale au derulat numeroase contracte cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanța, institutie aflata în subordinea Consiliului Judetean Constanta. Mai mult decat atat, in ultimii ani, Ion Dumitrache, asociat cu Felix Stroe, a avut monopol in furnizarea medicamentelor pentru DGASPC.

(Decebal Fagadau si Radu Mazare) 

Dupa arestarea celor trei muschetari interlopi ai Constantei: Mazare-Constantinescu-Strutinsky, lui Stroe i-a revenit misiunea de a mentine la pupitrul de comanda pe toti oamenii mafiei. Astfel ca, PSD-ul condus in teritoriu de Felix Stroe il sustine la alegerile locale din 2016 pe viceprimarul si mana dreapta a lui Mazare, Decebal Fagadau. Iata ce spune nou baron despre locotentul clanului Mazare: „Un om foarte tanar ca Decebal Fagadau, care are foarte multe idei în cap, caruia nu i s-a permis sa le aplice și pe care il voi sprijini sa facem un oraș pentru constanteni cum nu e altul în Romania. Personal cred, am convingerea ferma, ca in momentul de fata PSD nu poate sa aiba un candidat mai bine pregatit, mai competent și mai optim pentru noi, pentru viitorul orașului Constanta”. 

(Catalin Voicu)

Un alt aspect din biografia lui Stroe, pe care acesta l-ar fi dorit uitat este chemarea sa la DNA, in calitate de martor in dosarul penal care-l privea pe senatorul PSD, Catalin Voicu. In 2010, pe cand era directorul Regiei de Apa Constanta, Felix Stroe, a fost audiat ”pentru posibilele infractiuni savarsite de senatorul PSD Alexandru Mazare, (fratele lui Radu Mazare, n.r.) in dosarul Voicu”. Tripleta toxica de la malul Marii: Mazare-Constantinescu-Strutinsky, ca recompensa pentru „disciplina tacerii”(OMERTA), de care a fost capabil Stroe, in fata procurorilor DNA l-au lasat la conducerea judetului Constanta. Insa locuitorii ar trebui sa stie, ca domnia sa nu reprezinta altceva decat o interfata prin care MAFIA constanteana sa-si continue nestingherit operatiunile de jefuire a banului public

Biografia neglazurata a Patriarhului Kiril al Rusiei. Relatiile lui cu KGB si ale Patriarhului Daniel cu Securitatea

Cu ocazia anuntatei vizite a Patriarhului Kirill la Bucuresti, am aflat din cateva articole glazurate ca este un mare orator, un filosof, un mare prieten al lui Putin si gazda unei foarte spirituale emisiuni de televiziune, "Cuvantul pastorului", ca are o profunda viziune integralista si ca este deschis valorilor culturale ale Occidentului...insa cele mai relevante aspecte din biografia sa au fost foarte discret eludate si credem ca este foarte important sa-l cunoastem in profunzime pe cel care se auto-intituleaza "Pastorul Ortodoxiei".


In pasaport, se numeste Vladimir Gundyaev si in ciuda juramantului de castitate si saracie intru Hristos, este  miliardar, provine din temutul  KGB, s-a ocupat dupa 1990 cu  vanzări de tutun, alcool și carburanti si din cauza activitatilor sale, organizatiile non-profit au fost scutite de plata taxelor la stat. 

Kiril  este pasionat de jocuri la Bursa, curse auto, schi alpin și de reproducerea a rase exclusive de caini, detine vile in Elveția si este proprietarul unui penthouse, cu vedere la Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova. 

Patriarhul Rusiei a absolvit cu onoruri Academia spirituala de la Leningrad in 1969. Un an mai tarziu a obtinut diploma de master, devenind  secretar personal al Mitropolitului Nicodim, Directorul de Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse.


In 1972 este racolat de KGB si primeste numele de cod "Mihailov" . Din acel moment,  Kiril a devenit fata Bisericii Ortodoxe in toate calatoriile dinOccident. Kirill/Gundyaev/Mihailov a devenit apoi mult mai implicat in relatiile BOR cu tarile din Orientul Mijlociu, iar in 1975, la un forum in Nairobi, a aparat Uniunea Sovietica si a blamat scrisorile disidentilor, facand declaratii istorice precum ca oamenii de credinta nu au fost niciodata persecutati si nu au existat abuzuri ale drepturilor omului bazate pe religie in  URSS.

In 1991, anul în care Uniunea Sovietica s-a destramat, Kiril devine.mitropolit si incepe sa dezvolte afaceri, mai degraba profane, decat lucrari duhovnicesti.  In 1996 a devenit  membru al consiliului de administrație al bancii „Peresvet”, responsabil pentru deservirea intereselor financiare ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Infiinteaza organizatia non-profit "Nikita"prin care deruleaza importuri de tutun si alcool, ajungand sa detina o avere de peste 4 miliarde de dolari.

Patriarhul Kiril s-a implicat activ si in conflictul din Ucraina, sustinand necesitatea salvarii rușilor din afara graniților Rusiei in aceeași termeni in care vorbea Hitler in 1938 despre necesitatea salvarii nemților.  Apologia razboiului promovată de Patriarhia Moscovei s-a facut in temeiurile asa-numitului Sobor Rusesc Popular Mondial (SRPM), o entitate stranie din punct de vedere bisericesc, dar pe care o prezideaza Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril. 


Iată cum este definita această entitate paracanonică pe site-ul Patriarhiei Moscovei: ”Soborul Rusesc Popular Mondial (SRPM) este cel mai însemnat for civic din Rusia. El există din 1993 și în decursul anilor este platforma civică și locul de întîlnire a oamenilor care, indiferent de vederile politice, sînt uniți de un singur țel – grija pentru prezentul și viitorul Rusiei, are un rol însemnat în formarea societății civile. La ședințele lui participă tradițional reprezentanții tuturor ramurilor puterii statale, liderii asociațiilor civice, liderii organizațiilor religioase tradiționale din Rusia, conducători de armată și ai altor structuri de forță a Federației Ruse, profesorii și studenții celor mai mari instituții de învățămînt din țară, savanți și oameni de cultură, delegați ai comunităților ruse din străinătatea apropiată și îndepărtată, mulți reprezentanți ai tineretului”.


La Bucuresti s-a anunțat ca  urmează sa vina in vizită patriarhul rus Kiril. Va fi prima vizită a unui cap al bisericii ortodoxe ruse în Romania dupa caderea comunismului, la invitatia Patriarhului Daniel.

Cei doi au biografii aproape identice si un parcurs asemanator in perioada regimului comunist. Kiril, la fel ca patriarhul Daniel, a petrecut timp îndelungat in afara tării, a calatorit mult, a stabilit numeroase contacte cu prelati ortodocsi stabiliti în Occident si a urcat rapid ierarhiile din interiorul bisericii. Datorita acestor succesiuni de fapte, Kiril a fost acuzat ca este ofiter acoperit al  KGB/FSB, iar Daniel ca ar fi avut legaturi cu Securitatea. Inainte sa fi împlinit 30 de ani, Kiril a fost trimis de Moscova la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva. In aceeași perioada,  Daniel preda la Institutul Ecumenic din Elvetia, unde ajunsese director adjunct. 




De la caderea comunismului, patriarhii celor mai mari doua biserici ortodoxe din lume, cea rusa si cea romana, nu s-au mai intalnit niciodata. Patriarhul Kiril al Rusiei are 70 de ani, iar Daniel 66. Kiril este șeful bisericii ruse din 2009, iar Daniel al Bisericii Ortodoxe Române din 2007. Nu au existat întâlniri oficiale între cei doi, dar bisericile sunt în contact permanent. 

Simptomele destructurarii morale ale unei natiuni. Decadenta agonizanta a Romaniei

Cand stii ca neamul tau se apropie periculos de un prag critic, dupa care urmaza in mod sigur disolutia?

  • Cand cei saraci ii urasc si dispretuiesc pe bogati, intrucat stiu ca toata averea lor este bazata pe furt si inselaciune, dar in cel mai intim ungher al inimii lor ii admira, invidiaza si ar accepta pe loc sa faca un transfer de biografie si destin.
  • Cand dialogul dintre semeni este saracit pana la epuizare de esenta, de formule de politete si bunavointa, iar ochii emana raceala unui peste mort, cand frazele cursive si expresive devin doar monosilabe rostite agresiv.
  • Lumea nu mai priveste cerul, ci bombane acru, cu privirea in pamant, cand trece lipsita de orice simtire pe langa suferinta semenilor, e grabita si agresiva, egoista si compulsiva.
  • Cand masa critica a populatiei nu mai are repere spirituale, morale cand fidelitatea, onoare si patriotsmul devin motive de bascalie.
  • Cand in politica, ideologia este inlocuita cu flexibilitatea, cand dogma religioasa devine subiect de bancuri iar consecventa este ironizata ca fiind apanajul boului.
  • Atunci cand se constata moartea celui mai profund sentiment omenesc: rusinea, in fata lui Dumnezeu si a aproapelui nostru, cand sexualitatea si imbogatirea sunt mai presus de buna cuviinta.
  • Cand mostenirea inaintasilor  este aruncata in derizoriu, cand valorile sunt batjocorite iar impostura, obedienta si incompetenta devin calitatile indispensabile ale functionarilor publici.
  • Cand nu mai exista nici un respect pentru Natura si pentru toate fiintele lasate de Dumnezeu pe Pamant.
  • Cand preotii nu mai au har, religia nu ii mai invata pe copii reperele morale, iar Biserica devine o corporatie ca ori care alta.
  • Cand creierele cele mai luminate ale natiunii aleg exilul, pribegia, iar talharii si criminalii intra in partidele politice care ajung pana la urma la guvernare.
  • Atunci cand banul e mai important decat rudenia, prietenia, apartenenta la Adevarul Spiritual, cand oamenii isi vand trupurile si constiintele si isi tradeaza visele.
  • Cand majoritatea covarsitoare viseaza la imbogatire rapida, fara munca, fara pricepere si fara etica si mai ales cand conducatorii natiunii privesc tara doar ca pe o vaca buna de muls.
  • Cand faradelegea este iertata in instante, iar corectitudinea este taxata drept prostie.
  • Educatia, cultura, sanatatea natiunii au ajuns pe ultimul loc al preocuparii generale.
  • Cand familia, care este celula oricarei societati este corupta si atacata chiar in esenta ei.
  • Cand manipularea, desinformarea, minciuna ordinara inlocuiesc dreptul fundamental al omului la informare corecta.
  • Atunci cand pe oameni nu-i mai sensibilizeaza sau socheaza nimic, cand speranta este inlocuita doar de satisfacerea imediata a interesului propriu, cand solidarizarea si prietenia sunt doar de vanzare.

Si acum sa trecem de la general la particular, privind onest in oglinda sufletului romanesc. Iata un fragment de text tulburator,  semnat de Alin Fumrescu,  un roman care a plecat în SUA în urmă cu 15 ani, şi-a luat doctoratul acolo. Acum este profesor la Universitatea din Houston şi are lucrări publicate în cele mai importante jurnale de specialitate.

"Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului roman, pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, social unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. 

Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ sau in cea mai mare prapastie abisala. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer. 

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. 

În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate de mocirla sociala a imoralitatii. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii."

Acestea fiind spuse si intelese, cand ai de gand romane sa te trezesti din somnul cel de moarte?

Romania in pericol! Orban si Putin au pus la cale un plan diabolic de destabilizare a Uniunii Europene

Victor Orban viseaza cu ochii deschisi refacerea Ungariei Mari, prin anexarea unor teritorii pierdute in urma Tratatului de la Trianon. Vladimir Putin isi doreste reinvierea URSS-ului prin extinderea controlului asupra intregii Ucraine, Moldovei, Romaniei si Bulgariei, precum si atacarea in forta a Poloniei si Tarilor Baltice.  Inca din 2008, administratia de la Kremlin a definit spatiul Novoia Russia, in care intra fostele state ale Tratatului de la Varsovia. Impreuna, cei doi lideri au gasit atat strategia cat si metodologia destabilizarii Uniunii Europene...


In anul premergator celebrarii Centenarului Marii Uniri, se constata o  intensificare a miscarii subterane a separatistilor si autonomistilor din Tinutul Secuiesc,precum si solidificarea legaturilor acesteia cu Garda Maghiara, care are o activitate crescuta in HarCov, cu segmente in Mures, Arad, Oradea si Satu Mare. 


Conform unor scenarii ticluite la Moscova in complicitate cu factorii decidenti de la Budapesta,  se asteapta  momentul oportun cand, impreuna cu Garda Maghiara si cu Jobbik, simultan cu amenintarea Rusiei, sa poata fi declansate anumite evenimente in Tinutul Secuiesc, menite sa destabilizeze Romania, dupa scenariul separatistilor din Ucraina. Asa se explica si episodul liceului catolic, foarte abil dezamorsat de catre serviciile romanesti.


Strategii de intelligence ai Romaniei si ai partenerilor din NATO avertizeaza ca  Tinutul Sercuiesc "este menit sa  sparga Romania (de la jumatatea teritoriului), asa cum Ungaria va rupe Europa in doua. Planul prezentat de analistii externi arata ca Rusia vrea sa-si extinda influenta pe cel putin jumatate din Europa de est, pe care teritorii, mai apoi, sa le anexeze, in vreme ce Ungaria isi va redobandi teritoriile revendicate din Romania, din vestul Ucrainei si de la sud de Dunare. 


Scenariul pare de-a dreptul apocaliptic, astazi si destul de  greu de crezut atata vreme cat NATO detine baze importante in Romania si controleaza, practic, prin flota, o mare parte din Marea Neagra, insa nu trebuie uitat ca Istoria are nefericitul dar de a se repeta. Intelept din partea noastra ar fi sa luam in calcul si urmatoarea supozitie: in urma presiunii militare rusesti, fie in zona Coreei de Nord, fie in Siria, concomintent cu miscarea de trupe de la granita cu Ucraina si republica Moldova sa forteze  NATO si UE sa cedeze prin tratative aceste teritorii, iar Romania sa fie tradata inca o data de catre Occident. 


Ingrijorator este faptul ca liderii coalitiei de guvernare PSD-ALDE, Dragnea si Tariceanu acorda suport politic UDMR-ului si saboteaza prin toate mijloacele inzestrarea Armatei romane cu 2 % din PIB, conform intelegerilor din cadrul parteneriatului strategic cu SUA. 

Relatiile secrete dintre Ungaria si Rusia vizeaza de un secol dezmembrarea Romaniei

La inceputul acestui an, presedintele rus, Vladimir Putin s-a intalnit la Budapesta cu omologul sau, Victor Orban. Pentru a-si etala deschiderea catre colaborare si a sfida sanctiunile UE declansate dupa invadarea Ucrainei de catre "omuletii verzi", Orban a ordonat reabilitarea unor statui dedicate soldatilolor sovietici "eliberatori". Mai mult decat atat, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto a declarat ca Ungaria a pierdut 6,5 miliarde de euro in urma sanctiunilor si ca se impune imbunatatirea relatiilor bilaterale cu Rusia. In 2014, intre cele doua tari s-a incheiat un acord pentru construirea unor reactoare la Centrala atomoelectrica de la Pacs, finantate cu 10 miliarde de euro de la Moscova. Lucrarile vor incepe in 2018 si se vor finaliza in 2023.


Ungaria este dependentă pentru aprovizionarea ei cu gaz, cota importurilor din Rusia atingând două treimi din consumul total al țării. Gazul rusesc ajunge în Rusia tranzitând Ucraina. Autoritățile de la Budapesta au anuntat ca își fac griji în legătură cu stabilitatea transportului de combustibil prin această țară, avand in vedere conflictul militar din estul Ucrainei, problema Crimeii și tensiunile din relația cu Rusia. Orban a mai declarat ca nu este prea mulțumit nici de colaborarea cu Germania in cadrul proiectului ”North Stream”, care presupune aprovizionarea Europei Centrale cu gaz din Marea Nordului.



In privința finanțării centralei de la Packs,  Putin s-a declarat dispus să ia asupra părții ruse toate cheltuielile, în condițiile în care planul inițial presupunea participarea Budapestei cu 2,4 miliarde de dolari. În ceea ce privește relațiile comerciale ruso-maghiare, Orban și Putin au căzut de acord să asigure participarea în comun a companiilor ruse și maghiare la licitații din alte țări. Cei doi lideri împărtășesc opinia că sancțiunile internaționale impuse Rusiei pentru ocuparea Crimeii și susținerea conflictului militar din estul Ucrainei, ar trebui inchise urgent. In acest cadru,  ministrul maghiar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, Peter Szijjarto, a mai afirmat: ”Ar fi mai bine ca sancțiunile să fie scoase”. 

Premierul Orban i-a comunicat președintelui rus dorința părții maghiare de a deveni un intermediar al refacerii relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană. ”Conflictele din alte sfere nu trebuie transferate în sfera economică, deoarece asta va cauza prejudicii tuturor. De aceea, sperăm că vom reuși, în curând, să salutăm relațiile bune, reînnoite, dintre Bruxelles și Moscova.”.


Relatiile speciale dintre Ungaria si Rusia au un fundament solid, pe care nu l-am putea intelege corect daca nu analizam obiectiv cele mai importante evenimente geopolitice desfasurate timp de peste un secol, incepand cu anul Revolutiei Bolsevice 1917...

Dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia, in octombrie 1917, revolutie comunista din Ungaria, din 1919, a reprezentat primul test serios al fortei si capacitatii de actiune a Cominternului in lume. Ghinionul teribil al revolutionarilor lui Lenin, a fost ca “Revolutia” ungara a fost infranta ca urmare a interventiei in forta a armatei romane.  Atunci, bolsevicii de la Moscova  au planuit dezintegrarea Romaniei. Politica principala a constat in transformarea  minoritarilor din Paridul Comunist Roman, infiintat in 1921, ca si militantii altor “partide fratesti” din tarile vecine in instrumentele unei vaste masinarii, organizata pe baze conspirative si dirijata pentru destramarea statului roman.


Iata un fragment revelator din cartea istoricului american dr, Larry Watts, "Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al Blocului sovietic cu Romania",  aparuta la Editura RAO in 2011:  " Conducerea Cominternului, deja iritata ca singura revolutie victorioasa dintr-o alta tara fusese infranta de armata romana, era „furioasa” ca romanii nu numai ca nu dusesera la indeplinire ordinele specifice „de a-l ajuta pe Kun si de a sabota actiunile guvernului roman”, ci ii averizasera public pe comunistii unguri asupra dreptului de a decide asupra destinului tarii. Dupa cum subliniau socialistii romani in ziarul lor, in martie 1917, erau avizi sa-si castige „libertatea de a fi stapanii propriului destin”, pe care conducerea comunistilor maghiari incerca sa le-o nege. Ulterior, comunistilor romani li s-a atribuit un statut inferior in miscarea comunista, nu mult diferit de marginalizarea sovinista a etnicilor romani din perioada imperiilor. Una din primele intrebari adresate romanilor atunci cand au solicitat afilierea la Comintern, in noiembrie 1921, a fost: „Ce au facut in sprijinul Republicii Sovietice Ungare?” „Aripa transilvaneana”, inca ramura a Partidului Comunist Ungar, a refuzat cu ostentatie sa negocieze afilierea pentru nou-infiintatul Partid Comunist Roman (PCR), in timp ce partidul bulgar si cel maghiar s-au angajat „intr-o campanie pe termen lung impotriva Romaniei si a clasei muncitoare, in interiorul Internationalei”, acuzand PCR de „deviationism social-patriotic”. Agendele „basarabeana” si „transilvaneana” erau destul de clar reflectate in linia Cominternului pentru cesiunea de teritorii romanesti cu afilierea minoritara, mai degraba decat majoritara la statele vecine. Introdusa oficial la sedinta Federatiei Comuniste Balcanice din decembrie 1923 (la care au participat Rakovski, Dimitrov si Stepanov), anuntarea acestei linii a coincis cu crearea organizatiilor revolutionare dobrogene si basarabene „pentru a actiona ca unitati iredentiste revolutionare”.


Pentru a sublinia ca dezmembrarea Romaniei, ca o consecinta a eliberarii Budapestei de care Armata noastra a fost  mai presus de schimbarea regimului politic, sa parcurgem un alt pasaj extrem de interesant din cartea lui Watts:   „Pentru a se asigura ca PCdR va trece la considerarea dezmembrarii statului roman ca fiind prioritara celei schimbarii de regim, la conducerea partidului au fost impusi, in urmatorii 20 de ani, cetateni straini, incepand cu 1924 si pana la lovitura interna a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a adeptilor lui in 1944. Desi multi au contestat etnicitatea neromaneasca a conducatorilor PCR, in perioada 1924 – 1944, originea etnica era de fapt mult mai putin importanta decat faptul ca toti erau reprezentanti ai intereselor de dezmembrare a Romaniei, fara a tine cont de vreun principiu umanitar sau etnic. Conducerea PCdR a oscilat intre aripa transilvaneana „Ungaria Mare” si fractiunea anexationista bulgaro-basarabeana. In 1933, de exemplu, PCdR avea 440 de membri maghiari, 380 de membri din aripa basarabeana (bulgari, rusi, ucrainieini si modoveni) si „numai” 375 erau romani. Procentul era practic mult mai defavorabil, dat fiind ca restul de 370 de membri din alte minoritati ascundeau faptul ca acestia reprezentau in masura coplesitoare agendele aripilor transilvaneana (maghiara) si basarabeana (sovietica)”. 


Astfel a fost creata linia de comunicare dintre  Rusia Sovietica si Ungaria revizionista – pe aceeasi platforma impotriva Romaniei. Chestiunea teritoriala si revizionismul asociat acestora au asezat Rusia sovietica si interesele maghiare vizavi de Romania, atat la nivel de partid , cat si de stat.
Alinierea in aceasta privinta a programelor comuniste si nationaliste in perioada interbelica a facilitat nu numai un nivel de comunicare exceptionala intre cele doua parti, dar si complicitate si coordonare cu diverse ocazii.

Revenind la zilele noastre, sa intelegem si mai bine de ce Rusia si Ungaria vor colabora din ce in ce mai strans, vizand in continuare destabilizarea Romaniei. Conform analistilor, exista mai multe paliere de colaborare:

  1. Din punct de vedere militar Ungaria nu poate fi apărată: o câmpie traversată de un fluviu cu o metropolă în mijloc, toate obstacolele naturale din jurul aceste câmpii fiind controlate de statele vecine. 
  2. Din punct de vedere economic un stat agrar şi furnizor de servicii, precum toate celelalte din jurul său – deşi mult mai bine organizat. Cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, fără o politică externă agresivă Ungaria ardeveni doar un satelit la periferia imediată a puterii germane. 
  3. Din punct de vedere geopolitic, dacă Ungaria s-ar conforma politicilor externe comune ale Uniunii Europene ar deveni un furnizor de forţă de muncă şi nimic mai mult. Ungaria are nevoie de conflict, are nevoie să iasă în evidenţă. 
Slăbiciunile enumerate mai suspot fi compensate prin câteva instrumente puse pe picioare imediat după Tratatul de la Trianon: o propagandă bine articulată şi o reţea globală de lobby şi influenţă mediatică. 
  • Principala temă de bătaie: drepturile minorităţilor naţionale din bazinul dunăreano-carpatic. 
  • Principala strategie: găsirea unui aliat puternic care să-i promită orice formă de anulare a Tratatului de la Trianon. 


De aproape 100 de ani, Ungaria nu şi-a modificat obiectivele şi mijloacele politicii externe – însă nici nu are cum să găsească soluţii noi. Viktor Orban a studiat foarte bine tratatele europene şi ştie exact până unde poate întinde coarda fără să o rupă. Cam aşa a apărut alianţa Ungariei cu Rusia. Budapesta şi-a găsit noul protector de la care să ceară revizuirile dorite.